4 ore si 41 de minute
72 de fotografii editate
- Vei învăţa să editezi în Lightroom HDRurile
- Vei învăţa să editezi în Lightroom Panoramele
- Vei învăţa să editezi în Lightroom fotografiile de apus
- Vei învăţa să editezi în Lightroom fotografiile de răsărit
- Vei învăţa să editezi în Lightroom fotografiile la ora albastră
- Vei învăţa să editezi în Lightroom fotografiile făcute în mijlocul zilei
- Vei învăţa să editezi în Lightroom fotografiile la cascade
- Vei învăţa să editezi în Lightroom fotografiile cu lumină difuză
- Vei învăţa să editezi în Lightroom fotografiile cu contrast scăzut
- Vei învăţa să editezi în Lightroom fotografiile de primăvară – vară
- Vei învăţa să editezi în Lightroom fotografiile de toamnă
- Vei învăţa să editezi în Lightroom fotografiile de iarnă
- Vei învăţa să editezi în Lightroom fotografiile cu expuneri lungi
- Vei învăţa să editezi în Lightroom fotografiile în care apar raze de lumină
Văzând câteva variante de before/after îţi poţi face o idee ce fel de transformări vei învăţa să faci după acest curs. În cadrul cursului sunt mai multe imagini dar din raţiuni de spaţiu am inclus aici doar o parte.
Cursul de Editarea Peisajelor în Lightroom acoperă tehnici de editare a fotografiilor de peisaj în diverse situaţii de lumină. Sunt acoperite toate momentele de lumină iar ceea ce este cel mai important este faptul că la fiecare lecţie explic de ce anume fac anumite editări.
Este foarte important să înveţi cum să gândeşti editarea fotografiei de peisaj, ce este posibil şi până unde poţi merge cu diverşi parametri, cum ar fi saturaţia şi contrastul. Pentru fiecare situaţie de lumină sunt folosite mai multe fotografii şi astfel tehnicile prezentate sunt diverse şi acoperă mai multe variaţii ale unui moment de lumină.
Editările nu sunt complicate şi foarte lungi. Am încercat să prezint cât mai simplu şi direct, într-un stil care mă caracterizează de acum, astfel ca atunci când te uiţi la unul din aceste filme, să obţii foarte repede o înţelegere a tehnicilor pe care le poţi folosi pe fotografii similare.
Numele meu este Toma Bonciu si şunt fotograf de peisaj full time din 2009. Din 2012 am început să organizez workshopuri şi ture foto, atât în ţară cât şi in străinătate. Pe lângă workshopuri creez şi cursuri de editare foto şi de fotografie sau scriu e-bookuri despre fotografie în general şi fotografi de peisaj în particular.
Modalitatea în care văd eu fotografia de peisaj este una interpretativă. Nu doresc să duplic ceea ce vedem cu toţii: mi s-ar părea plictisitor. Pentur mine fotografia are rolul de a surprinde privitorul cu un moment pe care chiar dacă l-a trăit sau chiar dacă a fost acolo, nu l-a văzut din perspectiva mea.
Fotografiez ce văd cu ochii, ce întelege mintea şi ce simte inima. Şi chiar dacă îmi doresc să transmit sentimente prin fotografii, ştiu că acele sentimente nu vor fi niciodată ale mele ci doar ale tale care priveşti fotografiile mele. Dar dacă am reuşit să obţin măcar o tresărire, un zâmbet sau o încruntare de sprânceană atunci când te-ai uitat la fotografiile mele, atunci misiunea mea a fost îndeplinită.